Secretul inelului de pe fundul cafelei amare din Exodus

Încercăm de cele mai multe ori să ne rezolvăm problemele începând cu identificarea momentului în care ele au început să apară, cu toate că știm că de cele mai multe ori avem impresia că ele au apărut mult mai târziu decât au făcut-o de fapt. Așa că e mai ușor să găsim intervalul în care lucrurile au început să aibe un iz ciudat, necunoscut până atunci.. iar noi am hotărât că acel interval este probabil definit de lunile decembrie-ianuarie și am zis că nu mai contează cât de mult greșim dacă stabilim originile problemelor noastre greșit. În mințile noastre puțin putrezite și spălate de o zăpadă prea murdară, menirea noastră a început să iasă la iveală odată ce primii fulgi de nea au început să se prăvălească ușor pentru prima oară în această iarnă din pântecele bătrăne ale norilor, înjghebând o pojghiță de gheață mult prea subțire peste-ale noastre esențe purpurii. Era marți atunci. Știa cineva atunci cam cât de mult te poate schimba o instituție și oamenii acesteia?.. Poate știa, dar n-a vrut să accepte adevărul. Un nou univers a început atunci să se contureze în spatele retinei noastre mult prea obosite, fâcându-ne să credem că aste doar o îmbunătățire adusă universului în care trăiam deja. Am crezut că e bine să încerci să serbezi Crăciunul, într-un fel sau altul, dar am realizat că am uitat la un moment dat în ultimul an de viață ce este cu adevărat Crăciunul, iar acum mi s-a părut doar o altă noapte în care deși termometrul sufletului arăta -187 de grade, eu simțeam că dârdâi din nou la -273 și că nici măcar aripile unui înger izbit de asfaltul dezbrăcat de zăpadă nu-mi mai poate mângâia simțirile criogenate.

Cu părul puțin tăiat cu un briceag în partea stângă mi-am început viața de sălbatică. Am învățat sau poate mi-am reamintit doar ce este aceea o noapte albă și cum ar trebui să fie gustul unei cafele amare.Am dezvelit urmele atât de adânci ale trecutului și le-am lăsat să se adâncească sau să se vindice cumva, aflând că ceaiul nu este o licoare diabolică pe care o beau doar atunci când sunt răcită și că mai sunt și alte lucruri șchioape în afară de sufletul meu.M-am regăsit și m-am pierdut de atâtea ori încât am uitat cine sunt de fapt.

Și-atunci m-am preschimbat într-un înger beat ce și-a prins aripile într-o menghină, crezând că ar putea fi ludic. Cu toate astea, în ultima zi a anului am încercat să redevin eu, dar nici instrumentul de scos creieri, supa sau vișinata băută pe ascuns în cantități mult prea mari nu m-au ajutat. Deși unii au crezut că m-am dat bătută, eu am considerat că am luat doar o pauză.

Noul univers se contura din ce in ce mai bine. Am zis că vreau să merg la olimpiadă la latină atunci.

Am reînvățat să schiez, refuzând idea că muntele este doar replica înghețată a mării. A fost de ajuns și o singură căzătură să-mi amintesc că nu eu eram aceea care își croia drum pe pârtia atât de plină din Predeal, căci eu mă pierdusem c-un an în urma în inima Timișoarei. Pot spune c-așa am aflat toate sensurile termenului ”dor”, încercând să învăț totodată să-mi cos un scut de nepăsare în jurul inimii. Dar chiar și după aproape o lună mai pot vedea urmele acului ce mi-a străpuns pielea atât de palidă. Și tot atunci am realizat că nu toți oamenii care-aș vrea să mă iubească au curajul să facă asta, amintindu-mi cât de curajoasă am învățat eu să fiu.

Mintea a început să-mi joace feste din nou într-o dimineață prea rece de luni, când am început să văd siluete atât de cunoscute privindu-mă în timp ce dorm atât de departe de casă și care deși intenționau să mă înjunghie cu șublărul în somn, m-au lăsat să suport durerea ce creștea din ce în ce mai mult.

Am crezut că dacă am mers cu trenul atâta drum am reușit să mă maturizez într-un fel sau altul...Dar probabil m-am înșelat pentru a 23-a oară în acea vacanță.

Am început școala lipsind de la prima oră din prima zi din prima săptămână a noului semestru. Și nu regret. Am vrut să fiu un fel de Harry Potter, făcând papucii să dispară odată cu frigul din sufletul meu. Dar acesta a reapărut odată cu reîntoarcerea papucului. Începeam să devin o sepie.

Curând a luat naștere și Consiliul Sepiilor, care este o Sfântă Treime formată doar din 2 persoane, cele 2 vestale credincioase ale preasfântului Zeu Sepiter. Continuam să învăț la latină, deși nu-mi doream să obțin cine știe ce rezultat la olimpiadă... Dar ce om al teoreticului ar renunța la o săptămână liberă vreodată pe parcursul vieții sale de elev conștiincios? Mai ales când știam că săptămâna aia îmi va influența decisiv viața. Încerc să uit cam cât de mulți bani am cheltuit aiurea și mă gândesc doar că primăvara a început să-nmugurească-n mintea mea aflată într-o stare de descompunere tot mai accentuată. Am aflat mânia zeului Sepiter și am făcut cunoștință cu bătrânul Codruț. Totodată, mi-am învățat sepia să bea cafea, determinând-o și pe ea să ajungă o sepie roz și fosforescentă într-o zi de duminică în care am făcut prea multe lucruri noi. Alungând stresul și boala, aparent, după ce am întâlnit primul vraci veritabil din viața noastră și am stat ca plantele în bălțile din Hunedoara, unde se presupunea că sunt 6 grade celsius si 0% precipitații, am pornit în expediție, semnându-ne condamnarea la moarte. Am trecut în acea minunată zi prin atâtea lucruri, încât nici după o săptămână nu am reușit să revenim la normal.Și cu siguranță, eu una nu voi ajunge niciodată să fiu o sepie normală, având în vedere că am primit de la preaiubitul zeu Sepiter misiunea de a asasina un vraci și de a mă prezenta la olimpiada națională de latină, la care nu știu exact cum am ajuns.

Și iată-mă azi, simțindu-mă ca o sepie eviscerată și gândindu-mă din nou că de fiecare dată când mă gândesc prea mult la situația în care mă aflu și la lucrurile pe care trebuie să le fac ca lumea să fie mai bună, ajung să fiu ca o amibă ce suferă de o depresie post-natală. Cred că am nevoie de un om să reușesc să redevin umană.

P.S.: Mi-e mai frică să recitesc aceste gânduri omnifosforescente, ezoterice si mirobolante ce le-am scuipat cu atâta oboseală din degetele-mi tocite de terminațiile declinării a treia decât de secretul inelului, secretul din inel sau de lângă inel.